Lucian Harșovschi reprezintă municipiul Suceava la evenimentul de închidere a proiectelor realizate cu fonduri elvețiene: Dorim să prezentăm noi proiecte care să beneficieze de finanțare prin acest program de cooperare


Intră acum și în grupul de

Viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi participă, miercuri, la București la evenimentul de închidere a proiectelor realizate prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român alături de reprezentanți ai Primăriilor Cluj Napoca, Arad şi Braşov.

La eveniment sunt prezenți reprezentanți ai Confederaţiei Elveţiene, între care ambasadorul Arthur Mattli.

Viceprimarul Harșovschi a subliniat că Suceava este primul oraş din ţară care a finalizat cu succes proiectele finanţate din fonduri elveţiene, dar şi singurul care a folosit și fondurile rezultate din economiile realizate prin licitații la proiectele aprobate iniţial.

Municipiul Suceava a accesat două proiecte în valoare de 9,5 milioane de franci elveţieni.

Unul dintre proiecte, în valoare de 6,7 milioane de franci elveţieni a constat în modernizarea iluminatului public fiind montate 4.311 corpuri de iluminat, în valoare 29 de milioane de lei.

Potrivit viceprimarului Harșovschi,  din economiile făcute la licitarea acestui proiect s-a realizat un proiect suplimentar, de 2,6 milioane de lei, bani cu care au fost montate 7.402 instalaţii de iluminat LED, în 20 de unităţi de învăţământ din municipiul Suceava.

Al doilea proiect cu fonduri elvețiene, în valoare de 2,7 milioane de franci elveţieni, a presupus instalarea unui număr de 28 de staţii de încărcare pentru vehiculele electrice, au fost cumpărate 11 autoturisme electrice Peugeot ION, două furgonete electrice Peugeot Partner, două autoutilitare electrice – o automăturătoare şi o autocisternă, precum şi 10 biciclete electrice și cu o stație de încărcare aferentă cu panouri solare.

Harșovschi a precizat că din economiile rezultate la acest proiect municipalitatea a cumpărat cinci autobuze electrice pentru transportul public în comun.

„Putem da un exemplu de bună practică referitor la ceea ce facem în Suceava pentru absorbția fondurilor elveţiene”, a spus Lucian Harșovschi.

El a menționat că autoritățile sucevene doresc să depună noi proiecte pentru a fi finanțate pe noul program de cooperare între Elveția și România.

„Le vom prezenta ideile noastre, după ce vom afla măsurile care vor fi finanțate”, a declarat Lucian Harşovschi. (T.B.)


Intră acum și în grupul de