De luna viitoare, Blue Air îşi începe programul de operare pe Aeroportul Suceava


Intră acum și în grupul de

Începând de luna viitoare, compania aviatică de tip low-cost, Blue Air, îşi va începe programul de operare pe Aeroportul „Ştefan cel Mare”, venind în completarea programelor companiilor Carpatair şi Tarom ce operează deja pe aeroportul sucevean.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Vasile Ilie, a declarat, luni, că din 15 iulie Blue Air va începe să opereze de pe Aeroportul Suceava curse internaţionale directe spre Viena şi Veneţia şi totodată va opera şi o cursă Suceava-Cluj Napoca. El a spus că potrivit programului de operare, în fiecare dimineaţă, cu excepţia zilei de sâmbătă, va opera o cursă Cluj Napoca-Suceava, cu plecare la ora 7 de pe Aeroportul din Cluj şi aterizare la ora 7.45 pe cel din Suceava, iar cursa retur va pleca din Suceava la ora 18 şi va ajunge la 18.45 la Cluj Napoca. În zilele de luni, miercuri şi vineri, va opera o cursă Suceava-Viena, cu plecare la 10.15 din Suceava şi aterizare la 12.15 pe aeroportul din Viena, iar cursa retur va pleca din Viena la ora 13 şi va ajunge la ora 15 la Suceava. În zilele de marţi, joi şi duminică, o cursă Blue Air va pleca din Suceava la ora 8.15 şi va ateriza la ora 11.15 pe aeroportul din Veneţia, cursa retur fiind cu plecare din Veneţia la ora 12 şi aterizare pe Suceava la ora 15.

Vasile Ilie a mai arătat că în prezent se desfăşoară negocieri cu o firmă israeliană care va efectua curse cargo de pe Aeroportul Suceava urmând să importe carne de oaie procesată în judeţul Suceava. El a precizat că, în acest sens, firma din Israel a închiriat deja un depozit frigorific lângă Aeroportul Suceava şi a realizat contracte cu procesatori şi crescători de animale. „Pentru început, firma apreciază că va efectua trei curse cargo săptămânal”, a conchis Vasile Ilie.

Aeroportul Suceava urmează să fie modernizat, iar Consiliul Judeţean Suceava va negocia cu grupul spaniol Rayet o eventuală concesionare a aeroportului Suceava în vederea dezvoltării acestuia. Potrivit preşedintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, grupul spaniol a transmis autorităţilor sucevene o scrisoare prin care anunţă că vor prezenta, la sfârşitul lunii iunie, un montaj financiar şi un proiect de concesionare a Aeroportului Suceava.


Intră acum și în grupul de