Ultimatum privind aderarea municipiului Rădăuţi la ACET SA Suceava


Intră acum și în grupul de

CJ Suceava a lansat autorităţilor locale rădăuţene un ultim apel în vederea finalizării procedurilor privind delegarea operării serviciului de apă-canal la operatorul regional ACET SA Suceava. Potrivit vicepreşedintelui CJ Suceava, Daniel Cadariu, până la sfârşitul lunii iunie va fi realizat master-planul judeţean, urmând ca apoi să fie întocmit studiul de fezabilitate al proiectului judeţean, iar dacă municipiul Rădăuţi nu îndeplineşte condiţiile privind operatorul regional de apă-canal, nu va mai putea fi inclus în program.

El a explicat că în cadrul Programului Operaţional Sectorial pentru reabilitarea sistemelor de apă şi canal este necesar un operator regional, care în care în judeţ este ACET SA Suceava, în timp ce în municipiul Rădăuţi acest sistem este administrat de operatorul local, SC Servicii Comunale.

Cadariu a declarat că a discutat cu reprezentanţii municipalităţii din Rădăuţi şi cu operatorul local de apă-canal şi le-a atras atenţia că nu şi-au îndeplinit angajamentele luate în luna mai în vederea includerii acestui municipiu în programul de reabilitare a sistemului de apă-canal din localităţile judeţului. El a arătat că nu este suficientă Hotărârea de Consiliu Local prin care municipiul Rădăuţi intră în Asociaţia Judeţeană de Apă şi Canal şi că trebuie să mai adopte, până la sfârşitul lunii iunie, hotărâri explicite privind delegarea operării serviciului de apă-canal către operatorul regional ACET SA Suceava, cu predarea tuturor activelor aferente, precum şi constituirea de asociaţii de proprietari în municipiu cu care operatorul regional să poată încheia contracte.

„E un ultim apel făcut autorităţilor din Rădăuţi pentru a nu lăsa locuitorii municipiului să nu beneficieze de investiţii pentru îmbunătăţirea serviciilor de apă şi canalizare”, a spus vicepreşedintele CJ Suceava.

Judeţul Suceava va beneficia de 120 de milioane de euro pentru programul de reabilitare a sistemului de apă şi canal finanţat prin POS pe Mediu, iar din suma totală, pentru municipiul Rădăuţi ar urma să fie alocaţi 10 milioane de euro.


Intră acum și în grupul de