Intră acum și în grupul de
Viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, reprezentant al PNL în Biroul Electoral Județean Suceava a sesizat, luni, că membrii secțiilor de votare din județul Suceava nu sunt plătiți de Prefectura Suceava pentru cinci zile, cum se întâmplă în alte județe, ci doar pentru trei zile, aceasta fiind decizia locală a Prefecturii.
Harșovschi a explicat că pentru desfășurarea în condiții bune a alegerilor, printre persoanele care se ocupă de acestea sunt și cele care au participat în secțiile de votare, în calitate de președinți/locțiitori sau simpli membri.
„Ei sunt cei care asigură democrația acestor alegeri și totodată, pentru efortul lor, sunt remunerați”, a spus Harșovchi care a explicat că este preocupat ca alegerile să se desfășoare în condiții de totală corectitudine, legalitate și neutralitate.
El a arătat că în județul Suceava s-a petrecut o situație care nu este conformă cu legea și că 3913 de membri ai secțiilor de votare au fost pontați de președinții secțiilor pentru 5 zile de muncă, conform actelor depuse la Prefectura Suceava și, surpriză, de aici au fost remunerați doar pentru 3 zile în condițiile în care legea prevede un pontaj de maximum 5 zile pentru primul tur și maximum 3 zile pentru turul 2.
Harșovschi consideră situația inadmisibilă și cere ca cei 3913 membri din secțiile de votare să fie remunerați corect, conform pontajului întocmit de președintele secției de votare și să primească 460 de lei în loc de 280 lei, așa cum a decis “PREFECTURA SUCEAVA”, a transmis Lucian Harșovschi.
Prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, a declarat nu se poate vorbi de nicio ilegalitate, ci de corectitudine mai ales că legea prevede că membrii secțiilor de votare pot fi pontați pentru maxim 5 zile, dar că mulți din aceștia au fost desemnați drept membri ai secțiilor de votare vineri sau sâmbătă și că nu se poate să fie plătiți pentru cinci zile.
Ea a arătat că a solicitat ca președinții secțiilor de votare să realizeze pontajul pentru fiecare membru al secției în parte și să și-l asume, arătând că nu dorește ca după încheierea alegerilor angajații Prefecturii să fie nevoiți să-i caute pe cei care au primit sume de bani necuvenite pentru a fi recuperate.
Intră acum și în grupul de