Intră acum și în grupul de
Patru tineri cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani au fost reținuți pentru 24 de ore fiind cercetați penal.
Potrivit IPJ Suceava, aceștia sunt bănuiți că, în data de 04.11.2019, în jurul orei 23.15, au pătruns în locuința unui bărbat de 68 de ani din comuna Drăgoiești, ce locuiește singur și căruia, prin violență, i-au sustras bunuri și bani, prejudiciul fiind de circa 850 lei.
Astfel, marți, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Suceava și al Brigăzii Operațiuni Speciale Suceava polițiștii au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară emise de Judecătoria Gura Humorului la imobilele acestora, fiind identificare bunuri de interes pentru soluționarea cauzei.
Față de autori s-a dispus efectuarea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracțiunii de „tâlhărie calificată”, aceștia fiind reținuți pentru 24 de ore și încarcerați în arestul I.P.J. Suceava, urmând ca, astăzi, aceștia să fie formulate propuneri procedurale și sesizarea instanței competente pentru luarea măsurii arestării preventive.
Intră acum și în grupul de