Intră acum și în grupul de
Șeful serviciului salarizare-resurse umane din cadrul Consiliului Județean Suceava, Mihaela Beldiman, l-a înlocuit pe fostul administrator public al CJ Suceava, Petru Luhan, în cadrul Consiliului de Administrație al Regiei Autonome ”Aeroportul Ștefan cel Mare – Suceava”.
Mihaela Beldiman face parte din echipa de tineri cu care șeful executivului județean sucevean, Gheorghe Flutur, a venit la conducerea CJ Suceava, iar înlocuirea lui Petru Luhan era inevitabilă, în condițiile în care acesta a reușit să obțină un mandat de europarlamentar ca urmare a alegerilor din 7 iunie.
Schimbarea lui Luhan s-a făcut fără nici un fel de comentariu, consilierii județeni prezenți la ședință neavând nici un fel de rezervă asupra noii membre, ea fiind de profesie economist. Din CA al Aeroportul Suceava mai fac parte Dumitru Săhlean care deține și funcția de președinte, Cristian Dolofan, Viorel Mihăescu, Petrică Ropotă, Auruța Aurelia Focșa, Irina Vasilciuc, Eugen Țurcanu și Cristi Crețu.
Intră acum și în grupul de