Sireteancă fără permis, oprită de frontierişti când încerca să plece din ţară cu maşina


Intră acum și în grupul de

Deşi nu avea permis, o tânără a vrut să treacă frontiera spre Ucraina cu maşina. Potrivit IJPF Suceava, duminică, la Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, călătorind cu un microbuz marca „Volkswagen”, B. Angela, în vârstă de 23 de ani, domiciliată în localitatea Siret, judeţul Suceava.

„La controlul efectuat de către poliţiştii de frontieră B. Angela a prezentat documentele personale de identitate precum şi cele ale microbuzului, însă nu a putut prezenta permisul de conducere, motivând faptul că nu îl are asupra ei. În urma verificărilor efectuate de către poliţiştii de frontieră s-a constatat faptul că tânăra în vârstă de 23 de ani, nu posedă permis de conducere”, precizează purtătorul de cuvânt al IJPF Suceava, subcomisar de poliţie Ilie Poroch-Seriţan.

Siretencei i-au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice din România a unui autoturism fără a poseda permis de conducere.

Actele premergătoare au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi pentru atribuirea numărului unic.


Intră acum și în grupul de