Intră acum și în grupul de
UPDATE 2
Autotrenul care s-a răsturnat pe calea ferată a fost repus pe șosea în jurul orei 4:40
UPDATE 1
ISU Suceava arată că în zona accidentului este cale ferată dublă, iar reprezentanții CFR au precizat că circulația feroviară nu va fi întreruptă.
Știrea inițială:
Circulația feroviară a fost oprită, joi seara, în zona comunei sucevene Iacobeni după coliziunea între două autotrenuri.
Potrivit ISU Suceava, unul dintre autotrenuri s-a răsturnat pe calea ferată.
În urma acestui eveniment circulația feroviară este oprită.
Sursa citată precizează că nu s-au anunțat victime.
În zonă intervine modulul SMURD al Detașamentului de Pompieri din Vatra Dornei cu o autospecială de stingere cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.
Pentru ridicarea TIR-ului de pe calea ferată, la fața locului urmează să ajungă un utilaj de la CLSU Iacobeni și o macara de la Secția de Drumuri Naționale Câmpulung Moldovenesc.
Pe DN 17 se circulă alternativ pe un sens de mers rutier până când vor începe acțiunile de repunere pe șosea a autotrenului, precizează ISU Suceava.
Intră acum și în grupul de