Intră acum și în grupul de
Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat marţi la Suceava că a purtat luni discuţii aprofundate cu toţi operatorii mari din distribuţie şi furnizarea de energie, E.On, Enel, CEZ, Gaz de France, pe marginea materialului privind restructurarea producţiei de energie, pe care l-a transmis cu ceva timp în urmă şi a arătat că „ei au agreat şi chiar au apreciat întregul proces, fiind oarecum compatibil cu ceea ce înseamnă companiile mamă pe care ei le reprezintă în România”.
Potrivit lui Videanu, în dezbatere a rămas un singur lucru „sensibil”, şi anume temerea operatorilor de distorsionare a pieţei prin includerea Electrica, pe partea de distribuţie şi furnizare în cele două companii. „Temerea lor este aceea de distorsionare a pieţei prin includerea Electrica, partea de distribuţie şi furnizare, în interiorul celor două companii. Am spus că avem toată disponibilitatea pentru a găsi toate acele măsuri pe care să le putem lua împreună astfel încât acest lucru să nu se întâmple, asigurându-i totodată că vom respecta toate directivele europene în materie astfel încât să avem şi o piaţă concurenţială, astfel încât să avem şi o competiţie corectă între companiile care realizează atât distribuţia cât şi furnizarea”, a spus Videanu, arătând că această problemă urmează să fie lămurită până în 15 iulie.
Pe de altă parte, ministrul Economiei a ţinut să precizeze că prin restructurarea producţiei de energie se elimină „băieţii deştepţi” din sistem întrucât cele două companii vor vinde doar energie. „Din punctul meu de vedere se elimină orice posibilitate de a mai avea băieţi deştepţi în sistem. După această restructurare, ceea ce vor vinde cele două companii va fi pur şi simplu energie. Nu energie hidro, nu energie termo, nu energie nucleară. Se va vinde energie electrică. Fiecare companie în interior îşi va face propria politică având în vederea flexibilitatea pe care o vor avea din momentul constituirii în ceea ce înseamnă producţia”, a explicat ministrul Economiei.
Intră acum și în grupul de