Intră acum și în grupul de
Viceprimarul PMP al Sucevei, Marian Andronache, a anunțat că va organiza, joi, 05 decembrie de la ora 17:00, la Muzeul de Istorie din Suceava o conferință cu privire la înființarea întreprinderilor sociale cu ajutorul fondurilor nerambursabile.
„Cred cu tărie că cea mai de preț resursă a Sucevei este resursa umană. Sucevenii sunt oameni harnici, dinamici, inteligenți și, pe lângă atribuțiile administrative de care mă îngrijesc zilnic din biroul de la Primărie sau în teren, îmi doresc să mă implic efectiv în susținerea lor pentru a-și putea pune în practică ideile”, a declarat Marian Andronache.
El spune că Suceava trebuie sa își depășească statutul de “târg” și consideră că „într-un oraș împânzit de retaileri, să încercăm să reînviem antreprenoriatul sucevean”.
„Chem sucevenii alături de mine în acest demers. Un prim pas pe care îl fac în această direcție este acest eveniment în cadrul căruia oamenii pot afla informații despre oportunitatea de a înființa întreprinderi sociale cu fonduri nerambursabile de până la 100.000 Euro. Prin valorificarea acestei oportunități reușita va fi cu atât mai importantă cu cât, pe lângă faptul că se vor pune pe roate întreprinderi care vor ridica economia Sucevei, prin ele se vor oferi soluții și pentru o parte din problemele sociale cu care ne confruntăm ca și comunitate. În acest fel, împreună, îi putem ajuta pe cei mai puțin norocoși. ÎMPREUNĂ CONTĂM!”, a transmis viceprimarul PMP.
El a invitat sucevenii să participe la acest eveniment.
„Îmi doresc ca în Suceava să se înființeze cât mai multe întreprinderi sociale. Persoanele interesate vor primi gratuit toate informațiile despre etapele, condițiile, criteriile după care se oferă această finanțare. Programul “Sprijin pentru înființarea de întreprinderi sociale” este finanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, axa prioritară 4 – incluziunea socială și combaterea sărăciei. În regiunea de Nord-Est vor fi finanțate peste 300 de astfel de întreprinderi”, a explicat Andronache.
Viceprimarul a menționat că această conferință face parte din prima etapă a proiectului ITAC – Instruiește Talente, Angajează Caractere!, proiect înființat de organizația de tineret a PMP Suceava.
Conferința îi va avea ca invitați pe:- Ecaterina Croitor, lector universitar doctor în cadrul Universității “Ștefan cel Mare” Suceava și președinte al Structurii Teritoriale Suceava a Colegiului Național al Asistenților Sociali din România, Carmen Boghian, conferențiar universitar doctor în cadrul Universității “Ștefan cel Mare” Suceava și membru titular al Societății Științifice de Management din România, Oana Ciobanu, Manager “Mobilier Meșteșugit” – întreprindere socială, Vasile Gafiuc, președintele asociației “Institutul pentru Parteneriat Social – Bucovina”, partener în cadrul proiectului ”Reţeaua întreprinderilor de economie socială pentru dezvoltarea Regiunii Nord-Est – RIES” și Robert Ciocan, economist, manager de proiect și consultant fonduri europene. (T.B.)
Intră acum și în grupul de