Intră acum și în grupul de
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat miercuri, în conferința săptămânală de presă că va fi organizată licitație în data de 20 decembrie pentru realizarea drumului rutei alternative spre Botoșani
El a explicat că după ce podul peste râul Suceava a fost finalizat, urmează să fie realizate și drumul, de la instersecția cu Calea Unirii spre pod și de la pod până la intersecția cu DN 29.
Primarul a explicat că vor fi organizate trei licitații din care una pentru drum, una pentru un podeț peste pârâul Sucevei și o alta pentru realizarea sensului giratoriu de pe Calea Unirii.
El a spus că licitația pentru realizarea drumului și a canalizării pluviale va fi organizată în data de 20 decembrie și că valoarea lucrărilor este de 13,8 milioane de lei, incluzând atât proiectarea cât și execuția.
Perioada de realizare a drumului este de 19 luni din care trei luni pentru proiectare.
O altă licitație va fi organizată pentru podețul peste pârâul Sucevei care presupune și consolidări de maluri, valoarea fiind estimată la 4,5 milioane de lei.
„Îmi doresc ca această lucrare să se adjudece cât mai repede pentru ca din primăvară să ne putem apuca efectiv de această rută alternativă”, a spus primarul.
El a menționat că săptămâna viitoare, în 10 martie, va avea din nou o întâlnire cu reprezentanții Băncii Mondiale care asigură consultanță pentru Comisia Europeană, precizând că municipalitatea suceveană are propus un proiect a unei noi rute ocolitoare a municipiului pe ruta E 85-Cumpărătura-Ipotești-Tișăuți-Salcea.
„Sunt lucrări absolut necesare pentru a avea un trafic cât de cât normal în municipiul Suceava”, a spus Ion Lungu. (T.B.)
Intră acum și în grupul de