Un autoturism din Dorna a luat foc de la un scurtcircuit


Intră acum și în grupul de

Detaşamentul de pompieri Vatra Dornei a intervenit luni dimineaţă, la ivirea zorilor, cu o autospecială pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism, marca Audi 80, ce aparţine lui Ştefan G., în municipiul Vatra Dornei, str. Unirii. Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, la sosirea gărzii de intervenţie ardeau elementele combustibile din compartimentul motor, existând pericolul de propagare la întregul autoturism.

Incendiul a fost lichidat la ora 05.56 în limitele găsite, autoturismul arzând în proporţie de 30% (elemente combustibile din compartimentul motor). Pagubele au fost estimate de proprietar la 3.000 lei.

Din primele cercetări a rezultat că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit provocat de un cablu electric neizolat corespunzător.

Pompierii au salvat 70% din autoturism, în valoare de aproximativ 5.000 lei.


Intră acum și în grupul de