ISU Suceava continuă acțiunea de ventilare a scării blocului unde s-a efectuat deratizare iar două persoane au acuzat stări de rău// VIDEO


Intră acum și în grupul de

ISU Suceava a anunțat că în prezent continuă acțiunea de ventilare a scării blocului unde s-a efectuat o acțiune de deratizare, iar două persoane au acuzat stări de rău.

„Se măsoară în continuare, intrăm și în apartamente”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, slt Alin Găleată.

El a menționat că totodată se ventilează casa scării, atât natural, cât și cu un ventilator de mare putere.

„Stăm până când suntem siguri că nu sunt probleme, iar cetățenii pot să revină în apartamente liniștiți”, a spus Găleată.

În jurul orei 13:30 acțiunea s-a încheiat, iar ISU Suceava a dat asigurări că locatarii se pot întoarce în apartamente.

Două persoane, soț și soție, au acuzat stări de rău, sâmbătă dimineața, în urma unei acțiuni de deratizare pe scara unui bloc din zona Metro din municipiul Suceava.

Potrivit ISU Suceava, cele două persoane au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare, iar la fața locului au intervenit și o ambulanță SMURD TIM și una a Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, ambele cu medici.

Sursa citată arată că în urma măsuratorilor efectuate nu s-au găsit valori pozitive la substanțe toxice, iar echipele de intervenție au ventilat casa scării blocului, iar în momentul de față nu sunt alte probleme

Pe scara blocului respectiv sunt 18 apartamente, iar la 15 dintre acestea nu a răspuns nimeni, în timp ce în alte două apartamente persoanele din interior au spus că nu au probleme.

Din scara blocului doar cele două persoane au fost transportate la spital.

Reamintim că la sfârșitul lunii noiembrie doi copii din Timișoara, unul de 3 ani și altul de zece zile, și mama acestuia din urmă, în vârstă de 29 de ani, au murit  iar alți patru copii au ajuns în spital ei locuind într-un bloc din Timișoara unde avusese loc o amplă operațiune de dezinsecție.

Alte zeci de persoane au fost internate atunci în spital, iar multe altele evacuate din locuințe


Intră acum și în grupul de