Intră acum și în grupul de
Pe parcursul săptămânii trecute, respectiv în perioada 16-22 decembrie, polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava, ai Serviciului de Investigarea Criminalității Economice și cei din cadrul subunităților teritoriale de poliție, în cooperare cu specialiștii Gărzii Forestiere Suceava au organizat acțiuni punctuale pe raza județului Suceava, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în domeniul exploatării, transportului, depozitării și prelucrării masei lemnoase.
Potrivit IPJ Suceava, în cadrul acțiunii au fost efectuate 36 de controale, constatate trei infracțiuni și aplicate 76 sancțiuni contravenționale, în valoare de 62.565 lei.
Totodată, fost confiscată cantitatea de 112,13 mc material lemnos în valoare de 24.320 lei și 134 de pomi de Crăciun în valoare de 6.700 lei.
Cele mai semnificative nereguli au fost depistate în data de 17.12.2019.
Astfel, o echipă de control a efectuat verificări la o societate comercială din comuna Cârlibaba, administrată de un bărbat de 52 de ani din județul Bistrița Năsăud.
Controlul a arătat că la punctul de lucru erau depozitate materiale lemnoase fără avize de însoțire din care să rezulte proveniența legală a acestora, iar operatorul economic nu a verificat veridicitatea codului unic pentru un aviz de însoțire și nu a operat corespunzător în aplicația informatică pe linie de silvicultură, sortimentele de material lemnos existente în stoc.
Prin urmare, pentru neregulile constatate, administratorul societății a fost sancționat contravențional fiind aplicate două amenzi în cuantum de 20.000 de lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cantității totale de 92,41 mc material lemnos, respectiv cherestea, lemn de foc și lemn de celuloză, în valoare de 19.164 lei.
Tot în data menționată, polițiștii și specialiștii Gărzii Forestiere Suceava au acționat pe raza municipiului Suceava și Fălticeni, în zona piețelor agroalimentare, pentru prevenirea și combaterea comerțului ilicit cu pomi de Crăciun, ocazie cu care, au identificat șase persoane care comercializau 122 de pomi de Crăciun, fără a respecta normele legale în vigoare.
Astfel, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 3.000 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea pomilor în valoare de 6.100 lei.
Intră acum și în grupul de