Prins în trafic cu ţigări de contrabandă


Intră acum și în grupul de

La un control de rutină, poliţiştii au tras pe dreapta un şofer şi au avut surpriza de a găsi ţigări de contrabandă de 130 milioane de lei vechi. Potrivit IPJ Suceava, marţi, la orele 20.15, pe DN 2 în interiorul comunei Grăniceşti, poliţiştii din cadrul Posturilor de Poliţie Grăniceşti şi Dorneşti au oprit în trafic un autoturism, condus de M. Viorel, în vârstă de 39 ani, din oraşul Siret.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului, în interior a fost găsită cantitatea de 2.600 pachete de ţigări de diferite mărci de renume de provenienţă ucraineană, în valoare de 13.000 lei, pentru care posesorul nu a putut prezenta acte de provenienţă.

Împotriva lui M. Viorel a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu suma de 1.500 lei, precum şi ridicarea în vederea confiscării a întregii cantităţi de ţigări.


Intră acum și în grupul de