Intră acum și în grupul de
Un rădăuţean s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat băut la volan. Potrivit IPJ Suceava, joi, în jurul orelor 15.30, pe strada Ştefan cel Mare din municipiul Rădăuţi, S. Nicolae, de 60 de ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism, întrucât nu a păstrat o distanţă laterală suficientă la efectuarea manevrei de depăşire, a acroşat un alt autoturism, ce era în staţionare, rezultând avarierea celor două autoturisme.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru S. Nicolae şi negativ în cazul lui M. Narcis. Având în vedere rezultatul testării, S. Nicolae a fost condus la spital unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibaţie alcoolică peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, urmând a se lua măsurile legale ce se impun.
Intră acum și în grupul de