Intră acum și în grupul de
În urma ploilor însemnate cantitativ căzute la sfârşitul săptămânii, debitul râului Moldova a crescut, iar digul provizoriu de protecţie al Staţiei de alimentare cu apă Baia III a municipiului Fălticeni a cedat luni dimineaţă, ceea ce a dus la inundarea şi colmatarea pompelor de alimentare şi scoaterea din funcţiune a staţiei. Potrivit primarului municipiului Fălticeni, Vasile Tofan, nu au fost impuse restricţii în furnizarea apei potabile către populaţie şi agenţii economici şi se asigură funcţionarea sistemului cu apă din sursele de adâncime Baia I şi Baia II.
Edilul fălticenean a precizat că situaţia a fost discutată la faţa locului cu membri ai Comisiei Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă şi că nu se va putea interveni pentru repunerea în funcţiune a staţiei până când apele nu se retrag.
Tofan a arătat că la această captare s-a început construcţia unui dig definitiv, dar că în prezent, lucrările sunt sistate. El a explicat că după ce o parte a lucrării a fost realizată, s-a organizat o licitaţie pentru desemnarea constructorului ce va continua lucrările, dar că licitaţia a fost contestată. „Lucrările au fost întrerupte pentru că vechiul constructor şi-a terminat ce avea de făcut, iar noul constructor nu a venit pentru că licitaţia a fost contestată”, a spus primarul municipiului Fălticeni.
Direcţia de Sănătate Publică Suceava a fost informată luni, dimineaţă despre faptul că, în urma ploilor abundente din ultimele zile Staţia de pompare tratare Baia III ce alimentează cu apă potabilă municipiul Fălticeni a fost oprită. „Am fost înştiinţaţi că, în noaptea de duminică spre luni, la ora 3:30 Staţia de pompare tratare Baia III a sistat furnizarea de apă potabilă către consumatorii din municipiul Fălticeni. În momentul de faţă alimentarea se face din celelalte două staţii, respectiv Baia I şi Baia II”, a precizat purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Adrian Popescu în urma raportării primite de la Compartimentul Teritorial de Sănătate Publică Fălticeni.
Intră acum și în grupul de