Intră acum și în grupul de
Pe DJ 178 F, pe raza comunei Frătăuţii Vechi, duminică, la ora 04:30 C. Paul, de 18 ani, localnic şi minorul B. C., de 17 ani, din localitate, în timp ce se deplasau ca pietoni pe partea dreaptă a drumului, au fost acroşaţi de un autoturism şi proiectaţi pe carosabil, iar conducătorul autoturismului nu a oprit continuându-şi deplasarea.
Potrivit IPJ Suceava, în urma impactului a rezultat avarierea autoturismului şi vătămarea corporală a pietonilor, respectiv B. C., care a fost internat în Spitalul Municipal Rădăuţi cu diagnosticul „contuzie abdominală, contuzie lombară, escoriaţii gambe bilaterale”, necesitând pentru vindecare 7-10 zile îngrijiri medicale şi C. Paul, care a fost examinat de către medicul de gardă stabilindu-i-se diagnosticul „contuzie abdominală”, fără a fi necesară internarea, necesitând pentru vindecare 3-4 zile îngrijiri medicale.
La locul accidentului au fost identificate părţi componente ale oglinzii retrovizoare dreapta precum şi bucăţi din spolier-ul faţă al autoturismului. În urma activităţilor specifice desfăşurate s-a stabilit că autorul accidentului este G. Constantin, de 20 ani, din oraşul Vicovu de Sus, care conducea un autoturism proprietate.
Poliţiştii spun că vinovat de comiterea accidentului se face conducătorul auto G. Constantin, care neavând drept de a conduce autovehicule pe drumurile publice, din imprudenţă a acroşat pietonii ce se deplasau pe partea dreaptă a drumului.
Intră acum și în grupul de