Intră acum și în grupul de
Un şofer rănit grav va sta cel puţin o lună în spital după ce o maşină a intrat în autoturismul său. Potrivit IPJ Suceava, duminică, la ora 14.55, pe strada Gheorghe Doja, din municipiul Suceava, U. Ovidiu, de 53 ani localnic, în timp ce conducea un autoturism, într-o intersecţie nu a acordat prioritate altui autoturism, condus de C. Petronel, de 25 ani, din localitate, intrând în coliziune cu acesta.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a lui C. Petronel, care fiind transportat la spital i s-a stabilit diagnosticul: ,,fractură claviculă stânga 1/3 cu deplasare” necesitând pentru vindecare circa 30-35 zile de îngrijiri medicale şi uşoară a lui U. Ovidiu.
Conducătorii au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Intră acum și în grupul de