Un arbore va fi plantat la nașterea fiecărui copil din municipiu Suceava. Odată cu certificatul de naștere va fi emis și certificatul „Primul arbore al vieții”. Inițiativa aparține primarului Ion Lungu și consilierului Angela Zarojanu și va fi adoptată de Consiliul Local


Intră acum și în grupul de

Consiliul Local Suceava urmează să aprobe în ședința ordinară din 30 ianuarie un proiect de hotărâre inițiat de primarul Ion Lungu și consilierul local PNL Angela Zarojanu prin care la nașterea fiecărui copil din municipiul Suceava să fie plantat un arbore în municipiu.

Totodată, odată cu certificatul de naștere, copilul va primi și certificatul ”Primul arbore al vieții”.

În referatul de aprobare se menționează că proiectul de hotărâre se referă la plantarea unui arbore la nașterea unui copil, în municipiul Suceava, ocazie cu care se va elibera un certificat intitulat „Primul arbore al vieții”, concomitent cu eliberarea certificatului de naștere.

Inițiatorii susțin că proiectul are că obiect de reglementare adoptarea unor măsuri pentru îmbunătățirea calității mediului înconjurător prin dezvoltarea și consolidarea mai multor spații verzi, obiectiv fundamental pentru asigurarea calității aerului.

„Pe lângă importanța acordată unui eveniment notabil, miraculos, acela al nașterii unui copil, plantarea unui pom este un act ecologic care poate influența calitatea vieții generațiilor viitoare. Dacă la nivelul serviciului de stare civilă se înregistrează anual un număr de 1000 nou-născuți ai căror domiciliu a fost stabilit de către părinti în municipiul Suceava, prin anticipare, estimăm că în fiecare an s-ar planta un număr echivalent de puieți, fapt notabil, cu repercusiuni pozitive asupra calității mediului, sănătății cetățenilor și a aerului și a esteticii mediului urban”, se menționează în referatul semnat de Ion Lungu și Angela Zarojanu.

Inițiatorii precizează că amenajarea de noi spații verzi, precum și reamenajarea celor existente reprezintă de asemenea un obiectiv de interes public major, această obligație revenind atât persoanelor fizice și juridice, dar mai ales autorităților și în special administrației publice locale.


Intră acum și în grupul de