Supraveghere video la punctele de colectare a deșeurilor menajere din municipiul Suceava. Viceprimarul Lucian Harșovschi: Proiectul are ca scop și responsabilizarea cetățenilor în ceea ce privește modul în care realizează colectarea selectivă


Intră acum și în grupul de

Viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, a anunțat, luni, că după toate campaniile de informare realizate privind modul corespunzător de depozitare a deșeurilor s-a trecut la o nouă etapă prin care modul de depozitare va fi monitorizat video, iar cei care încalcă normele vor fi sancționați.

Viceprimarul a menționat că în ultima ședință a Consiliului Local Suceava s-a aprobat și bugetul pentru instalarea camerelor de supraveghere video pentru toate punctele de colectare din municipiu.

„În acest fel vom putea monitoriza și interveni în timp real acolo unde se vor constata abateri de la legislația în vigoare, dar și ulterior, prin urmărirea imaginilor înregistrate”, a explicat Lucian Harșovschi.

El a precizat că aceste camerele video vor fi integrate în sistemul de supraveghere video existent în municipiul Suceava.

„Acest proiect are ca scop și responsabilizarea cetățenilor în ceea ce privește modul în care realizează colectarea selectivă”, a spus viceprimarul.

Harșovschi a mai anunțat că , de luni, s-a început pavarea punctelor de colectare din cartierul Burdujeni chiar dacă vremea nu este tocmai prietenoasă.


Intră acum și în grupul de