Traficul rutier este în continuare blocat pe DN 2 din cauza unor autotrenuri. Un TIR s-a blocat între Suceava și Stroiești și a fost tractat până aproape de Stroiești


Intră acum și în grupul de

Centrul INFOTRAFIC a informat că la ora 20:00 traficul rutier din județul Suceava este afectat de ninsori.

Astfel, traficul rutier este în continuare blocat, din cauza unor autotrenuri care nu mai pot înainta din cauza viscolului  pe DN2 E85 între Dărmănești – Pătrăuți.

Totodată, pe DN 17, în zona localității Poiana Stampei (Pasul Tihuța), din cauza precipitațiilor sub formă de ninsoare și a carosabilului alunecos, traficul rutier se desfășoară îngreunat și se acționează cu material antiderapant.

De menționat este că un TIR s-a blocat între Suceava și Stroiești și a fost tractat până la intrare în Stroiești unde a oprit pe partea dreaptă a carosabilului pentru a nu încurca circulația.

Pe șoseaua de centură a Sucevei  între Șcheia și Moara unde se circulă în condiții de iarnă s-a intervenit cu un utilaj după ce un TIR nu putea urca și a fost ajutat să depășească zona.

Potrivit datelor Prefecturii Suceava, în prezent carosabilul are zăpadă frământata și viscolită pe 0-2 cm pe DN 17 A, 0-1cm pe DN 18, 17B și DN 2E, iar DN 17 este umed.

Ninsoarea a scăzut în intensitate.

Pe DN 17 A au fost mai mulți arbori doborâți de vânt, iar pe DN 17 B sunt căderi de pietre din versant la Rusca, fără blocaje rutiere.

„Recomandăm conducătorilor auto ca pe drumurile aflate sub cod portocaliu și roșu, să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile din trafic, să aibă autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă și să se informeze în prealabil cu privire la condițiile de trafic din zonele tranzitate”, arată Poliția Română.


Intră acum și în grupul de