Intră acum și în grupul de
Două persoane, un bărbat și o femeie, dint-un autoturism, au fost rănite vineri după amiaza în urma coliziunii între autoturism și un TIR.
Potrivit ISU Suceava femeia aflată în autoturism a fost încarcerată și extrasă de pompierii militari.
Îngrijiri medicale a primit și cea de-a doua persoană din autoturism.
Șoferul autocamionului nu are nevoie de îngrijiri medicale, precizează sursa citată.
Cele două persoane rănite vor fi transportate la CPU Fălticeni pentru investigații medicale și îngrijiri de specialitate.
Ambii răniți sunt conștienți și cooperanți.
În zonă au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
Intră acum și în grupul de