Ion Lungu „cu emoție” a parcurs pentru prima dată, la pas, Podul Unirii: În data de 1 mai podul va fi inaugurat și va conduce la fluidizarea traficului în zona comercială


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat, luni, că noul pod peste râul Suceava, numit Podul Unirii, va fi inaugurat în data de 1 mai.

„Astăzi am trăit o emoție deosebită. Am parcurs pentru prima dată, la pas, Podul  Unirii  de peste râul Suceava dintr-un capăt în altul”, a spus primarul.

El a arătat că de 1 mai va fi inaugurat noul pod pe care se va putea circula de pe strada Mirăuți și  se va ieși pe strada Energeticianului, spre Termica.

„Acest lucru va conduce la fluidizarea traficului în zona comercială a orașului”, a explicat primarul.

Ion Lungu a mai spus că până la sfârșitul anului se  va putea circula și de pe strada Apeductului pe varianta asfaltată.

Lucările la noul pod peste râul Suceava au început în 15 aprilie 2019.

Podul nou va avea o lățime totală de 11 metri, cu benzi de patru metri pe sens și două trotuare de 1,5 metri.

Perioada de realizare a podului este de 24 de luni de la data semnării contractului, respectiv de la 19 decembrie 2018 la 19 decembrie 2020, dar constructorul s-a angajat că termină lucrarea mai repede. (T.B.)


Intră acum și în grupul de