Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, participă, miercuri, la București, la negocieri cu firma aeriană Blue Air privind operarea de curse ale companiei aviatice de pe aeroportul Suceava în perioada în care aeroportul Bacău va fi închis pentru modernizarea pistei de aterizare/decolare.
Modernizarea este programată pentru perioada 15 august – 30 septembrie 2020.
Intenția companiei aviatice este să transfere pe perioada respectivă toate cursele pe unul dintre aeroporturile din apropiere, respectiv Suceava sau Iași, fiind preferată Suceava.
Intră acum și în grupul de