Doi minori de 10 ani loviţi de maşini, unul dintre şoferi fiind de naţionalitate turcă


Intră acum și în grupul de

Un minor în vârstă de 10 ani din Suceava şi un altul de aceeaşi vârstă din Milişăuţi au fost loviţi de autoturisme. Potrivit IPJ Suceava miercuri, în jurul orelor 14.20, pe strada Ana Ipatescu, din municipiul Suceava, C. Ion, de 43 ani, din oraşul Salcea, posesor al permisului de conducere categoriile „B,BE,C,CE,D,DE” din 1983, a surprins şi accidentat , pe minorul C. C., de 10 ani, localnic, care pe fondul nesupravegherii din partea mamei în grija căreia se afla, s-a angajat în traversarea străzii, pe bicicletă, pe trecerea de pietoni.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Un alt minor de 10 ani a fost lovit de o maşină condusă de un turc, tot la traversarea străzii. Potrivit IPJ Suceava, în jurul orelor 15.15, pe D.N.2H în interiorul localităţii Milişăuţi, B. Mustafa, de 49 ani de naţionalitate turcă, cu rezidenţa în localitate, posesor al permisului de conducere categoria „B” din 1988, a surprins şi accidentat pe D. I., de 10 ani, localnic, care se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure.

Şoferul turc a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.


Intră acum și în grupul de