Percheziţii domiciliare şi audierea primilor suspecţi în cazul valutistului tâlhărit de 4 miliarde de lei vechi


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii şi procurorii suceveni au decis joi dimineaţă să intervină concret în cazul valutistului sucevean, tâlhărit în urmă cu 10 zile de 4 miliarde de lei vechi şi care se află în stare gravă la spitalul judeţean.

„În cadrul cercetărilor efectuate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale – IPJ Suceava sub coordonarea procurorilor DIICOT şi ai Parchetelor de pe lângă Judecătoria şi Tribunalul Suceava, cu privire la infracţiunea de tâlhărie comisă la 20 iulie a.c. de autori neidentificaţi faţă de partea vătămată C. Constantin, de 37 ani din municipiul Suceava, facem cunoscut faptul că in dimineaţa zilei de astăzi, s-a trecut la cercetarea directă a celor 6 suspecţi, fiind desfăşurate simultan 9 percheziţii domiciliare şi alte activităţi de cercetare penală. Acestea au avut ca rezultat identificarea şi aducerea suspecţilor la Parchet, iar printre bunurile ridicate se numără importante sume de bani, circa 1 miliard lei vechi şi alte mijloace materiale de probă”, precizează IPJ Suceava, cu menţiunea că cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi tâlhărie cu consecinţe deosebit de grave.

Potrivit IPJ Suceava, suspecţii ce fac obiectul cercetărilor sunt P. Dan, în vârstă de 31 ani, din Suceava, C. Vasile, în vârstă de 25 ani, din Ipoteşti, L. Constantin, în vârstă de 29 ani, din Suceava, N. Alin, în vârstă de 24 ani, din Dumbrăveni, A. Gheorghe, în vârstă de 22 ani, din Adâncata şi C. Marian, în vârstă de 20 ani, din Suceava.

Cristian Contantin Căjvăneanu, patronul mai multor case de schimb valutar din Suceava, se află în comă de gradul patru de 10 zile, fiind internat la Spitalul Judeţean „Sfântul Ioan Cel Nou” Suceava după ce a fost agresat şi tâlhărit în plină stradă. Bărbatului i s-a făcut luni o investigaţie tomografică în urma căreia medicii au observat o „dilacerare a porţiunilor din creierul pacientului la nivelul căruia se aflau contuziile hemoragice”, a precizat purtătorul de cuvânt a unităţii medicale judeţene, dr. Tiberius Brădăţan, explicând că acest lucru înseamnă o dezorganizare a celulelor de la nivelul creierului.

Aceste semne indică o agravare a stării valutistului, medicii continuând investigaţiile.

Starea lui Cristian Căjvăneanu este foarte gravă fiind internat la terapie intensivă cu şanse minime de supravieţuire. Pacientul este în continuare ventilat artificial, cordul îi este stabil, însă nu are nici o activitate cerebrală. Deşi a fost operat şi i-a fost înlăturat hematomul de la nivelul creierului, pacientul are mici leziuni în tot creierul, la care nu se poate interveni chirurgical. Cu toate acestea, familia speră ca pacientul să îşi revină.

Cristian Constantin Căjvăneanu, de 37 de ani, a ajuns luni, 20 iulie a.c., în jurul orei 20.00, cu o ambulanţă la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean. Era în stare de semiconştienţă, după ce a fost lovit puternic, din spate, cu o bâtă, de doi indivizi mascaţi în timp ce se îndrepta spre casă prin zona străzii 6 Noiembrie. Agresorii i-au luat geanta în care avea aproximativ 400.000 de lei (4 miliarde de lei vechi), bani şi valută.


Intră acum și în grupul de