Intră acum și în grupul de
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat, miercuri, că din vara acestui an se va putea circula pe o rută alternativă spre Botoșani.
El a spus că noul pod peste râul Suceava va fi dat în folosință la 1 mai și că a fost finalizată licitația pentru modernizarea căii de acces dinspre Calea Unirii spre pod.
Primarul a spus că au participat la licitație cinci asocieri de firme, fiind vorba de proiectare și execuție, și că a câștigat asocierea Florconstruct-Calcarul SA-Drupo care a oferit prețul cel mai mic, respectiv 8,7 milioane de lei.
El a arătat că, dacă nu vor fi contestații, în zece zile se va semna contractul.
Ion Lungu a explicat că va solicita constructorului să înceapă lucrările dinspre pod spre strada Apeductului pentru că sunt circa 300 de metri până la intersecția cu strada Mirăuți și că, în acest fel, va putea fi realizată o primă variantă de ocolire a zonei comerciale pentru că după noul pod se poate merge pe strada Energeticianului până spre Plopeni.
„Pot să spun că din vară vom avea încă un ax principal pe unde se poate face fluidizarea traficului către Botoșani și către zona comercială”, a spus Ion Lungu.
El a spus că este un pas important pentru această rută alternativă spre Botoșani și pentru fluidizarea traficului rutier din municipiu.
Intră acum și în grupul de