Intră acum și în grupul de
Numărul persoanelor din județul Suceava care au călătorit în zonele de risc și au intrat în autoizolare din cauza coronavirus a crescut de sâmbătă dimineața până duminică dimineața cu 18.
Astfel, de la 150 de suceveni autoizolați raportați sâmbătă dimineața la prima oră, duminică dimineața numărul acestora a ajuns la 168.
Directorul executiv al DSP Suceava, Silvia Boliacu, a declarat că persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării de virusul COVID-19.
Ea a menționat că nu sunt persoane aflate în carantină în spațiile special amenajate și nici nu sunt persoane confirmate cu coronavirus.
Silvia Boliacu a precizat că potrivit Ordinului ministrului Sănătății, persoanele care au călătorit în ultimele 14 zile în localități din zonele afectate de COVID-19, altele decât cele cu transmitere comunitară extinsă, se vor autoizola la domiciliu 14 zile, timp în care vor fi monitorizate de DSP Suceava și prin intermediul medicului de familie.
Măsura se aplică și membrilor de familie care locuiesc la același domiciliu.
Intră acum și în grupul de