Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, luni, că miercuri de la ora 14:00 în sala „Ștefan cel Mare“ din cadrul Consiliului Județean Suceava va vea loc o întâlnire la care vor participa structurile din teritoriu ale Ministerului Agriculturii (APIA, AFIR, Direcția Agricolă), Oficiul Județean de Cadastru, Direcția Sanitară-Veterinară, fermieri din domeniul vegetal și zootehnic precum și secretarii localitățiilor din județul Suceava, iar tema principală care va fi abordată este demararea sesiunii de depunere a cererilor pentru acordarea subvențiilor pentru fermieri.
El a arătat că sesiunea de depunere a cererilor a început în 2 martie și se încheie în data de 15 mai.
„Interesul nostru este să îi sprijinim pe fermieri pentru a-și depune la timp cererile. Dorim să evităm blocajele sau penalizările care au apărut în anii precedenți, inclusiv în relația dintre fermieri și Oficiul Județean de Cadastru”, a spus Gheorghe Flutur.
Președintele CJ Suceava a amintit că Uniunea Europeană acordă României fonduri timp de încă doi ani pentru finalizarea cadastrării.
„Dorim să îmbunătățim relațiile dintre fermieri, APIA și DSVSA știut fiind faptul că în unele situații, din cauza evidențelor neclare, unii fermieri au fost penalizați sau nu au putut încasa subvențiile”, a spus Flutur.
Intră acum și în grupul de