Bucureşteni răniţi grav într-un accident, lângă Gura Humorului


Intră acum și în grupul de

Doi bucureşteni, o femeie şi un bărbat, au ajuns la spital în stare gravă, după ce s-au izbit într-un autoturism condus de un humorean. Potrivit IPJ Suceava, joi, în jurul orelor 14.10, pe DN 17 în afara oraşului Gura Humorului, D. Constantin, în vârstă de 41 ani, din municipiul Bucureşti, posesor al permisului de conducere categoriile „B,BE,C,CE” din anul 2005, întrucât nu a adaptat viteza la condiţiile de drum în curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, intrând în derapaj, după care a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus de B. Ioan, de 41 ani, din Gura Humorului, posesor al permisului de conducere cat. „A,B” din 1994, ce circula regulamentar din sens opus.

Atât bucureşteanul cât şi pasagera R. Anişoara, de 52 ani, din municipiul Bucureşti, au fost grav răniţi. Cu răni mai uşoare s-a ales D. George, de 35 ani, din comuna Lucieni, judeţul Dîmboviţa, pasager în celălalt autoturism.

Conducătorii auto purtau centura de siguranţă, au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri, după care li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.


Intră acum și în grupul de