Starea de sănătate a suceveanului cu coronavirus este stabilă. În județul Suceava numărul persoanelor izolate la domiciliu a crescut la 524


Intră acum și în grupul de

Starea de sănătate a pacientului cu coronavirus din județul Suceava este stabilă, iar evoluția acestuia este monitorizată permanent de personal medical din Spitalul de boli infecțioase Iași, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică.

Sursa citată arată că în țară, au fost prelevate și analizate 657 de probe de la persoanele care au sosit în România din zone afectate de infecția cu COVID-19 (coronavirus) ori persoane care au intrat în contact cu pacienți confirmați cu acest virus. Dintre acestea, 651 au ieșit cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu virusul COVID 19.

DSP Suceava a arătat că joi după amiaza în județ erau izolate la domiciliu 285 de persoane care au călătorit în zonele de risc și 239 de membri ai familiilor acestora.

Din totalul 524  de persoane care sunt monitorizate la domiciliu nici una nu are  simptomatologie specifică.

În județul Suceava nu sunt persoane aflate în carantină în spațiile special amenajate.


Intră acum și în grupul de