Trei moldoveni prinşi, după ce au trecut ilegal graniţa


Intră acum și în grupul de

Trei persoane din Republica Moldova au fost reţinute vineri dimineaţă de poliţiştii de frontieră, după ce au fost văzuţi rătăcind spre localitatea Vicovu de Sus. Moldovenii au fost zăriţi chiar de localnici între graniţa de stat şi localitate. După reţinerea lor, s-a stabilit că cei trei sunt cetăţeni din ţară vecină şi că nu aveau nici o intenţie să intre în România.

De fapt, bărbaţii cu vârste cuprinse între 20 şi 27 de ani din localitatea Gordineşti au trecut ilegal frontiera dintre Republica Moldova şi Ucraina pentru a merge în vizită la rude, dar s-au rătăcit şi au ajuns în România. Povestea nu prea i-a înduioşat pe poliţişti care le-au şi întocmit dosare pentru trecere ilegală a frontierei de stat.


Intră acum și în grupul de