Pagube de 800 milioane de lei vechi în urma unui incendiu, la Vama


Intră acum și în grupul de

Un incendiu izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o gospodărie din Vama a făcut pagube de nu mai puţin de 800 milioane de lei vechi. Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, prin serviciul 112, la ora 02:28, astfel că Detaşamentul de pompieri Câmpulung Moldovenesc, Garda de intervenţie Gura Humorului împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Vama au intervenit cu două autospeciale pentru localizarea şi stingerea focului izbucnit în gospodăria cetăţeanului Vasile P., din localitatea Vama.

La sosirea echipajelor ardea un adăpost de animale şi anexe, construite din lemn, existând pericolul de propagare la trei locuinţe învecinate.

Flăcările au fost stinse la ora 05.40, dar au ars adăpostul de animale pe o suprafaţă de 78 mp, anexele- bucătărie de vară şi magazie pentru lemne pe o suprafaţă de 22 mp, circa 800 kg fân, 2 mc lemn de foc şi 3 mc cherestea. De asemenea s-a degradat o tocătoare pentru nutreţuri, pagubele fiind estimate de proprietar la cca 80.000 lei.

Din primele cercetări a rezultat că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric provocat de conductori electrici neizolaţi corespunzător.
Pompierii au salvat trei locuinţe şi anexele învecinate, în valoare de aproximativ 300.000 lei.


Intră acum și în grupul de