Cascadorie mortală


Intră acum și în grupul de

Un bătrân din Humor a fost adus duminică după-amiază, la Spitalul Judeţean Suceava, cu toracele zdrobit, după ce a căzut cu maşina în canalul adânc de câţiva metri al unei microhidrocentrale. Bărbatul a decedat însă la scurt timp din cauza stării foarte grave în care se afla. Potrivit IPJ Suceava, la orele 16.08, pe str. Voroneţ, din oraşul Gura Humorului, Albu Grigore, de 72 ani, din localitate, posesor al permisului de conducere pentru categoriile „BE,CE,DE” din anul 1967, nu a redus viteza într-o curbă la stânga, a părăsit partea carosabilă şi a căzut într-un canal ce serveşte o microhidrocentrală, la o diferenţă de nivel de 4,5 m.

Impactul a fost puternic şoferul fiind rănit grav. La ora 17:34 a fost internat în Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava cu politraumatism prin accident rutier, strivire toraco- abdominal, fiind transferat în secţie Anestezie terapie-intensivă prin chirurgie.
Ulterior bărbatul a decedat. Acesta nu purta centură de siguranţă în momentul accidentului.


Intră acum și în grupul de