Intră acum și în grupul de
Direcția de Sănătate Publică Suceava a anunțat, luni dimineața, situația in județ privind evoluția situației privind pandemia cu noul coronavirus SARS-CoV-2.
Astfel, potrivit sursei citate, în județ au fost confirmate două cazuri de infectare cu noul coronavirus.
Primul caz a fost înregistrat în urmă cu două săptămâni la un bărbat de 71 de ani din Mălini revenit din Italia, iar al doilea a fost anunțat luni dimineața, fiind al unui bărbat de 35 de ani revenit în 6 martie din Italia.
În Secția de boli infecțioase a SJU Suceava sunt internate trei persoane cu suspiciune de infecție cu noul coronavirus de la care s-au prelevat probe urmând să fie primite rezultatele.
Totodată, în județ se află în carantină instituționalizată 128 persoane care au revenit în țară din zone de risc și sunt cazate în spații special amenajate.
DSP Suceava menționează că nu au fost primite rezultatele la toate testele prelevate de la persoanele carantinate, iar cele care s-au lucrat sunt negative.
În județul Suceava, erau luni dimineața în autoizolare 314 de persoane care au călătorit în zonele de risc și 243 de membri ai familiilor acestora.
Cele 557 de persoane aflate în izolare sunt monitorizate la domiciliu și nu prezintă simptomatologie specifică infecției cu noul coronavirus.
Numărul sucevenilor care au ieșit din autoizolare se ridică la 507.
Intră acum și în grupul de