Intră acum și în grupul de
În județul Suceava a fost confirmat încă un caz de infectare cu coronavirus, potrivit DSP Suceava, ridicând la cinci numărul sucevenilor care au Covid 19.
A cincea persoană, un bărbat de 37 de ani din provine din Vatra Dornei și a fost internată la Spitalul Județean Suceava- Secția de Pneumologie. În data de 17.03.2020 a fost confirmat pozitiv și în aceeași zi a fost transportat la Spitalul de Boli Infecțioase Iași.
În acest caz ancheta epidemiologică este în desfășurare.
Miercuri dimineața erau internate patru persoane la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Sf. Ioan cel Nou Suceava de la care s-au prelevat probe și se așteptă rezultatele.;
Tot miercuri dimineața erau în carantină instituționalizată 136 persoane cazate în spații special amenajate.
De asemenea, sunt în autoizolare la domiciliu 836 de persoane, din care 549 de persoane care au călătorit în zonele de risc și 287 de membri ai familiilor acestora.
Cele 836 de persoane aflate în autoizolare sunt monitorizate la domiciliu și nu prezintă simptomatologie specifică.
Până miercuri dimineața au ieșit din autoizolare 568 de persoane care în decurs de 14 zile nu au avut simptomele infecției cu noul coronavirus SARS-CoV-2.
De menționat este că marți au fost sancționate două persoane din Liteni cu câte 10.000 de lei fiecare pentru că nu au respectat autoizolarea.
Până în prezent DSP Suceava a aplicat 7 amenzi pentru nerespectarea măsurilor de autoizolare în valoare totală de 70.000 de lei.
Până în 18 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 246 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).
De marți searea au mai fost înregistrate alte 29 noi cazuri de îmbolnăvire.
De asemenea, dintre cele 246 de persoane confirmate pozitiv, 19 au fost declarate vindecate și externate.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.441 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 23.679 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Intră acum și în grupul de