AJOFM Suceava se pregătește să gestioneze un număr uriaș de dosare de șomaj. Mirela Adomnicăi: Avem semnale că vom avea peste 25.000 de șomeri pe care va trebui să-i gestionăm. Îndemn angajatorii la responsabilitate socială și să adopte și măsuri alternative//VIDEO


Intră acum și în grupul de

Directorul executiv al AJOFM Suceava, Mirela Adomnicăi, a declarat, joi, la Subiectul Zilei de la News Bucovina, că se estimează că în perioada următoare, pe fondul situației actuale, vor intra în șomaj circa 25.000 de suceveni și a arătat că instituția este pregătită să facă față valului de cereri, dar a făcut apel angajatorilor la responsabilitate socială și să adopte măsuri alternative.

Ea a spus că în această săptămână de la toate cele cinci puncte de lucru și la Agenția din Suceava s-au primit constant telefoane cu solicitări de informații și că sunt deja cinci-șase angajatori care au notificat concediere colectivă, fiind vizate 300 de persoane.

Adomnicăi a arătat că în această perioadă, angajatorii care se confruntă cu restrângere de activitate sau închiderea activității au la dispoziție încetarea contractelor individuale de muncă sau concedieri colective și că trebuie respectate termenele de preaviz care sunt aceleași ca într-o perioadă normală.

„Așteptăm implementarea măsurilor, cu scurtarea termenelor de preaviz, că nu mai avem timp de dosar cu șină, dar cei șase angajatori care au notificat concedieri colective au declanșat procedura cu 30 de zile înainte cu notificarea AJOFM și discuția cu angajații și sindicatele”, a spus directorul executiv al AJOFM Suceava.

Ea a mai declarat că un mare interes este din partea angajatorilor și angajaților în ceea ce privește șomajul tehnic care reprezintă 75 la sută din salariul care este asigurat din fondul de salarii al angajatorului, dar care ar urma să fie plătit de la buget și a arătat că în acest moment nu există nicio situație de șomaj tehnic în județ.

„Toți angajatorii aflați în această situație și mă refer la cei din zona de turism, HORECA, transporturi, confecții așteaptă decizia Guvernului de a prelua la bugetul de stat plata indemnizației pentru șomajul tehnic”, a spus Mirela Adomnicăi.

Ea a mai adăugat că există o situație la agenții economici mai mici unde s-a suspendat contractul de muncă prin acordul părților, ceea ce presupune concediu fără plată pentru angajați și închiderea activității pentru angajatori.

„Marea noastră speranță și așteptarea noastră ca instituție este reglementarea șomajului tehnic pentru toți angajatorii, sau o parte dintre angajatori, pentru o perioadă de 30 de zile cât este decretată starea de urgență, sau mai mult în funcție de cum evoluează situația”, a spus Adomnicăi.

Ea a arătat că AJOFM Suceava s-a organizat de așa natură încât în această perioadă când restrângând activitatea cu publicul au fost aduse la zi activitățile și toate documentele care trebuie prelucrate astfel încât se pregătească de perioada cu „foc continuu”.

„Am văzut și declarațiile ministrului de Finanțe, ale premierului, referitor la estimarea unui număr de cinci sute de mii, aproape un milion de șomeri în perioada care urmează. Făcând un calcul general cu datele pe care le avem și ceea ce putem estima în acest moment vorbim de 20.000 de șomeri la nivelul fiecărui județ. Având în vedere specificul județului Suceava unde, mai mult de jumătate din județ agenții economici activează în zona de turism și transporturi avem semnale că vom avea peste 25.000 de șomeri pe care va trebui să-i gestionăm și sperăm să putem să gestionăm în această zonă de șomaj tehnic preluat la bugetul de asigurări sociale astfel încât și pentru angajatori să existe măsuri care să-i poată să-I ajute să traverseze această perioadă”, a explicat Mirela Adomnicăi.

Ea a făcut un apel la responsabilitate socială angajatorilor din județ.

„Nu mai demult de trei săptămâni în urmă vorbeam de o criză a forței de muncă. Acum suntem în această situație. De patru zile a fost decretată situația de urgență. Fac un apel și de responsabilitate socială către angajatori pentru că după fiecare perioadă de recesiune urmează perioada de creștere și în acea perioadă de creștere va fi nevoie de o forță de muncă cu care să repornească motoarele”, a spus Adomnicăi.

Ea a recomandat, în măsura posibilităților și în funcție de specificul activităților, ca angajatorii să ia în calcul și alte variante cum ar fi reducerea timpului de lucru cu reducerea corespunzătoare a salariilor, astfel încât și salariații să-și păstreze statutul de asigurat din toate punctele de vedere și să rămână la dispoziția angajatorului pentru reluarea activității full-time.

Totodată, Adomnicăi a mai recomandat să li se ofere angajaților acum concediul de odihnă întrucât în perioada de vară nu va mai fi o preocupare vacanțele, ci recuperarea și repornirea motoarelor.

„Pentru această perioadă, sau cât mai mult se poate, să fie luate în calcul și aceste variante astfel încât cumulat cu măsurile pe care le adoptă Guvernul să putem traversa cu toții și angajați și agenți economici cu cât mai puține consecințe economice această perioadă”, a spus directorul AJOFM Suceava.

Ea a arătat că una din măsurile importante este că Guvernul a reglementat certificatul pentru situații de urgență pentru agenții economici care înregistrează o scădere de cel puțin 40 la sută a încasărilor față de perioada anterioară și care vor putea obține acest certificat.

Adomnicăi a spus că AJOFM Suceava nu a oprit programul cu publicul și că se lucrează prin rotație, se gestionează cu măsuri de prevenție astfel încât să nu fie puși în pericol nici angajații din instituție, nici cei care vin cu diverse probleme.

„Funcționăm în regim de avarie, dar funcționăm. Nu avem restanțe și ne pregătim, ne organizăm, pentru că simt că urmează un val de activitate în ceea ce privește partea aceasta de dosare de șomaj, de angajatori care au nevoie de relații. Suntem pregătiți să gestionăm corespunzător, cu calm și responsabilitate”, a spus Mirela Adomnicăi.

Ea a mai arătat că activitatea comercială și activitatea turistică sunt  două domenii importante ale economiei județului și că se pune problema și a plății impozitelor, ceea ce înseamnă bugete deficitare față de ceea ce a fost prognozat la începutul anului și pe plan național și pe plan local și consideră că din acest motiv este nevoie de solidaritate și responsabilitate trebuie să se regăsească la fiecare în parte.

„Cu toții vom fi afectați. Pe partea de zonă de munte, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, marea majoritate a angajatorilor având activitatea în zona de turism, pensiuni, hoteluri, au fost nevoiți să închidă activitatea, au fost nevoiți să gândească o disponibilizare sub orice formă și așteaptă reglementarea șomajului tehnic cu preluarea la bugetul de stat sau cel puțin o serie de scutiri”, a spus Adomnicăi.

Ea a menționat că a discutat și cu asociațiile din domeniu și că reprezentanții au spus că s-au primit anulări pe toate pachetele pe care le aveau pregătite pentru Sărbătorile Pascale și că sunt societăți care au dat și avansuri pentru aceste organizări și pachete turistice, bani care s-au cheltuit deja.

„Sunt situații critice. Cea mai mare problemă la IMM-uri o reprezintă dependența lor de încasarea zilnică. În momentul când nu mai ai încasarea, efectiv se blochează activitatea”, a explicat Adomnicăi.

Ea a arătat că e nevoie de un pachet de măsuri cu credite garantate de stat pe termen lung, fără dobândă, înghețarea unor credite ale agenților economici și că ar trebui ca și furnizorii de utilități să fie  implicați tot cu garanții din partea Guvernului în ceea ce privește facturile de utilități care să fie eșalonate, să se poată să fie înghețate o anumită perioadă.

Adomnicăi a mai spus că  AJOFM Suceava are în plată în prezent circa 3000 de șomeri indemnizați și că dacă vor fi peste 20.000 va fi nevoie de ore suplimentare pentru angajați și personal suplimentar.

Directorul AJOFM Suceava a arătat că măsurile guvernamentale sunt pentru ca cei care sunt acum îngrijorați să aibă o perspectivă și o predictibilitate în ceea ce privește o sursă de venit în această perioadă și o predictibilitate în ceea ce privește reluarea activității și reangajarea.

Totodată, ea a atras atenția că mai este o categorie de persoane de care statul va trebui să se îngrijească, respectiv sucevenii reveniți din diaspora, chiar dacă temporar.

„Chiar dacă (diaspora n.r.) are în vedere plecarea din nou la muncă în străinătate, o perioadă va trebui să fie gestionată cu măsuri sociale aici, în țară”, a spus Adomnicăi care a spus că pe lângă viitorii șomeri care urmează să fie gestionați din perspectiva unei indemnizații care să le asigure și o sursă de venit și un statut de asigurat medical, va trebui să fie gestionată și o nouă categorie socială, a celor reveniți din diaspora.


Intră acum și în grupul de