Intră acum și în grupul de
Primăria municipiului Suceava continuă să funcționeze și în aceste condiții de stare de urgență sanitară pentru a soluționa problemele sucevenilor, însă, în această perioadă punem mai mult accent pe mediul online pentru siguranța dumneavoastră, a anunțat viceprimarul Lucian Harșovschi.
El a arătat că pentru informații de interes public, se poate accesa site-ul primăriei, unde utilizatorii sunt îndrumați, pas cu pas, către informațiile de care aveți nevoie de la adresa http://primariasv.ro/portal/suceava/portal.nsf/Index/100?OpenDocument
„În cazul în care nu aveți acces la mediul online, puteți solicita informații apelând numărul de telefon: 0230 212 696”, a menționat Lucian Harșovschi.
El a subliniat că bonificația de 10% pentru plata taxelor și impozitelor a fost prelungită până la data de 30.06.2020, iar acestea pot fi achitate online prin www.ghiseul.ro
Programul Serviciului de Stare Civilă s-a modificat după cum urmează:
pentru primirea și eliberarea actelor la DECESE:
* luni – vineri: 9.00 -13.00; 14.00 -15.00;
* sâmbătă: 9.00 -13.00.
primirea și eliberarea actelor la NAȘTERE NOU-NĂSCUȚI se face în baza programării telefonice 0230 212 696 int. 115/315.
Pentru toate celelalte activități, primirea și eliberarea actelor SE SUSPENDĂ.
În cazul actelor de identitate, pe perioada Stării de Urgență, se menține valabilitatea acestora, iar eliberarea se va face doar pentru situații deosebite (pierdere, furt, programări anterioare).
Începând cu data de 25.03., autobuzele nu vor circula între 09.00 și 14.00, în schimb vor fi pe traseu între 04.30 – 09.00 și 14.00 -22.00, după următoarele frecvențe:
● Linia 2 și 4 program din 15 în 15 minute;
● Linia 30 va circula din 75 în 75 de minute;
● Linia 15 va circula din 60 în 60 de minute;
● Linia 5 va circula din 30 în 30 minute;
● Linia 17 va circula din 75 în 75 minute;
● Linia 29 și Linia 1 se suspendă pe perioada în care este decretată Starea de Urgență.
„Evitați ieșirile nemotivate de urgențe, aveți grijă de voi și de oamenii din jurul vostru! Stați acasă!, a transmis viceprimarul.
El a ținut să noteze că având în vedere că un angajat al primăriei a fost diagnosticat pozitiv cu noul coronavirus, toată instituția a fost dezinfectată în cursul zilei de sâmbătă, iar colegii care au intrat în contact cu acesta sunt în autoizolare, respectând indicațiile medicilor.
Intră acum și în grupul de