Intră acum și în grupul de
Managerul Spitalului municipal Fălticeni, medicul Vlad Alexandru Morariu, a declarat pentru NewsBucovina că urgenţele medicale din județul Suceava din sfera chirurgie, ortopedie, pediatrie şi obstetrică- ginecologie sunt preluate de spitalul fălticenean, devenind alături de Spitalul municipal Rădăuţi, spitale-suport pentru SJU Suceava.
Morariu a arătat că primele urgenţe medicale au fost preluate în cursul zilei de luni.
El a spus că spitalul “nu poate absorbi” deocamdată foarte multe cazuri din sfera chirurgicală, întrucât are angajat doar un medic din specialitatea Anestezie-Terapie Intensivă, dar a adăugat că a primit asigurări din partea secretarului de stat din Ministerul Sănătăţii, Nelu Tătaru şi a prof.univ.dr. Diana Cimpoieşu, coordonator şef SMURD Iaşi că unitatea spitalicească din Fălticeni va primi sprijin în ceea ce priveşte resursa umană, mai ales în specialităţile în care există un deficit de medici.
Medicul Vlad Alexandru Morariu a mai declarat că în perioada următoare ar urma să fie repartizaţi la Fălticeni doi medici rezidenţi în ultimul an, din specialitatea ATI.
Managerul Spitalului municipal Fălticeni a precizat că Secţia de Chirurgie Generală dispune de 40 de paturi, din care 10 sunt pentru specialitatea Ortopedie, Secţia de Pediatrie are 30 de paturi, iar Secţia de Obstetrică- Ginecologie are o capacitate de 35 de paturi.
El a menţionat că Primăria Fălticeni a alocat din fondul de rezervă suma de 1 milion de lei, urmând ca în şedinţa extraordinară de joi a Consiliului Local Fălticeni să fie supusă aprobării această hotărâre, iar din această sumă să fie achiziţionate 3 ventilatoare mecanice pentru adulţi, care vor intra în dotarea ATI şi a unui analizor pentru testarea COVID-19.
Medicul ortoped Vlad Alexandru Morariu a mai precizat că spitalul din Fălticeni are în prezent în dotare doar două ventilatoare mecanice.
“Vom face achiziţia, însă problema va fi când vor fi livrate aceste echipamente. Sperăm să fie într-un timp rezonabil”, a mai spus managerul Spitalului municipal Fălticeni.
(LB)
Intră acum și în grupul de