Raportări zilnice, online, către DGASPC Suceava privind starea de sănătate a beneficiarilor de servicii de asistenţă socială din centrele de adulţi şi copii din judeţ. Coordonatorii acestor centre au luat măsuri pentru asigurarea continuităţii activităţii în condiţii optime.


Intră acum și în grupul de

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava a precizat, joi, într-un comunicat de presă, că toţi coordonatorii centrelor de adulţi şi copii din judeţ transmit zilnic, online, raportări privind starea de sănătate a beneficiarilor de servicii de asistenţă socială.

“În contextul situaţiei actuale a instituirii carantinei la nivelul întregii ţări şi a dispoziţiilor cuprinse în ordonanţele militare, instituţia noastră  îşi menţine activitatea centrată pe situaţiile de urgenţă care nu suferă amânare şi ne concentrăm cu prioritate pe asigurarea continuităţii activităţii în condiţii optime la nivelul centrelor de copii şi adulţi dar şi  la nivelul comunităţii, în ceea ce priveşte soluţionarea cazurilor urgente, coordonarea reţelei de asistenţi maternali profesionişti precum şi a  familiilor care au copii în plasament simplu”, se arată în comunicatul de presă.

 DGASPC Suceava precizează că pe lângă măsurile luate gradual, de la începutul lunii martie, ţinându-se cont de dispoziţiile metodologice ale ANDPDCA, indicaţiile Consiliului Judeţean Suceava şi Hotărârile Comitetului de Situaţii de Urgenţă, au fost puse în aplicare şi măsurile impuse prin ordonanţele militare.

Astfel, coordonatorii centrelor de copii şi adulţi au întocmit un plan de măsuri la nivelul fiecărei locaţii, în care au prevăzut toate măsurile necesare continuării activităţii în condiţii optime, indiferent de situaţiile care pot apărea, s-au consultat cu personalul din subordine şi au întocmit planul de continuitate, care poate fi activat în caz de autoizolare a beneficiarilor sau a unor colegi din rândul personalului .

Sursa citată menţionează că, zilnic, dimineaţa şi seara, coordonatorii acestor centre, trimit raportări online cu privire la starea de sănătate a beneficiarilor şi a personalului,  ţin legătura cu conducerea DGASPC Suceava şi între ei, printr-un grup de whatsapp, iar pentru comunicarea internă în cadrul centrului au creat şi un grup cu tot personalul din subordine.

În comunicat se mai arată în fiecare centru s-a identificat un spaţiu care va funcţiona ca Izolator în cazul în care în rândul beneficiarilor vor apărea simptome care impun izolarea lor.

Totodată, DGASPC Suceava a mai anunţat că au fost suspendate  programările beneficiarilor la medicii specialişti, la medicii de familie, la laboratoarele de analize pe perioada stării de urgenţă, stabilindu-se să se ţină legătura telefonic cu medicii de familie pentru obţinerea reţetelor pentru beneficiarii cu boli cronice.

Sursa citată că datele persoanelor de contact de la nivelul instituţiei au fost transmise tuturor primăriilor din judeţ, pentru ca acestea să poată fi contactate în caz de urgenţă sau atunci când se solicită informaţii cu privire la serviciile instituţiei în această perioadă.

DGASPC Suceava a mai precizat că este aşteptată transmiterea de către primării a datelor persoanelor de contact de la nivelul fiecărei administraţii locale cu care se poată menţină legătură în toată această perioadă.

 “În 90% dintre comunicările pe care le avem cu colegii noştri   folosim mijloacele electronice, respectiv telefon, e-mail, pentru a evita deplasările între localităţi şi expunerea la risc de infecţie. În acelaşi fel  procedăm cu primăriile şi încurajăm acest mod de comunicare şi în rândul populaţiei pentru a evita ieşirea din locuinţă, în această perioadă. Persoanele care au nevoie de informaţii sau vor să transmită sesizări o pot face prin telefon, pe e-mail, pe site-ul instituţiei sau prin mesaje pe pagina de facebook a DGASPC Suceava. Indiferent  de modul în care va evolua situaţia, prioritatea noastră este de a lua toate măsurile de siguranţă pentru menţinerea stării de sănătate a beneficiarilor şi a personalului din cadrul sistemului de protecţie. La fel de importanţă este starea de spirit a personalului care lucrează în centre şi care se confruntă acum cu diverse situaţii de nemulţumire sau atacuri de panică din partea beneficiarilor, dar şi în rândul colegilor, având în vedere restricţiile impuse. Îi asigurăm pe această cale că suntem alături de fiecare dintre ei, că ne gândim la siguranţa şi sănătatea lor şi din acest motiv încercăm să introducem măsuri clare, care să îi ajute în depăşirea situaţiilor ce pot apărea ”, se menţionează în comunicatul de presă al DGASPC Suceava.

(LB)


Intră acum și în grupul de