Intră acum și în grupul de
Spitalul Județean Suceava beneficiază, de sâmbătă seara, de un cort tip tunel pentru pre-triajul pacientilor, anunță Prefectura Suceava.
Acestă unitate este amplasată lângă secția Pneumologie, în curtea corpului vechi al Spitalului, va asigura serviciile necesare pentru ca unitatea medicală să își reia activitatea necesară și să răspundă prompt tuturor nevoilor sucevenilor.
„ISU Suceava a fost alături pentru implementarea acestei măsuri, atât de necesară pentru combaterea COVID-19! Suceava este unită!”, se arată mesajul Prefecturii Suceava.
Amintim că ier Instituția Prefectului – Județul Suceava a făcut un demers instituțional către SC ARTEX BUILDING SRL Arad în vederea asigurării a 5 corturi tip túnel, adaptate pentru desfășurarea unor activități comune de pre-triaj sau triaj epidemiologic ce vor fi amplasate la Spitalul Județean Suceava și cele 4 unități suport: Spitalul Rădăuți, Cîmpulung Moldovenesc, Fălticeni și Vatra Dornei.
Demersul instituției vine ca urmare a anunțului postat de agentul economic care a comunicat că pune la dispoziția autorităților implicate în gestionarea crizei provocate de pandemia cu COVID-19, în comodat cu titlu gratuit, corturi de tip tunel, adaptate pentru desfășurarea unor activități comune de pre-triaj sau triaj epidemiologic, în incinta unităților spitalicești sau ale altor instituții publice de pe teritoriul României, unde acestea sunt necesare.
Intră acum și în grupul de