Completări și derogări stabilite de Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Suceava privind măsura de carantinare din județul Suceava


Intră acum și în grupul de

  Ordonanța Militară nr. 6/  30.03.2020 privind instituirea măsurii de carantinare asupra municipiului Suceava, a unor comune din zona limitrofă, precum și a unei zone de protecție asupra unor unități administrativ-teritoriale din județul Suceava a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea 1, nr. 262/ 31.03.2020.

          Conform ordonanței amintite, în baza art. 6,  Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Suceava (CJCCI), ca autoritate împuternicită, pentru a stabili completări și derogări în ceea ce privește dispozițiile privind intrarea și respectiv ieșirea din zona de carantină, prin Hotărârea nr.  8 / 31.03.2020 a stabilit următoarele măsuri specifice:

este permisă intrarea, respectiv ieșirea pentru transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, a materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în zona de carantină, precum și aprovizionării populației, pe baza documentelor justificative care să indice scopul și destinația transportului.

este permisă intrarea, respectiv ieșirea persoanelor care nu locuiesc în zona de carantină, dar care desfășoară activități economice sau activează în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, situațiilor de urgență, administrației publice locale,  instituțiilor deconcentrate, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, agricultorii alimentației publice, alimentare cu apă, comunicații și transporturilor.

          Persoanele care se încadrează în această categorie vor prezenta autorităților adeverința de la locul de muncă, semnată și ștampilată de angajator, însoțită de legitimația de serviciu – acolo unde este aplicabil.

          Adeverința eliberată de către angajator, trebuie să specifice în clar următoarele aspecte: datele de contact și de identificare ale angajatorului, datele de contact și de identificare ale persoanei angajate/ salariat, itinerariul de deplasare al acesteia (domiciliul – locația în care acesta își desfășoară activitatea de lucru), necesitatea argumentată a prezenței angajatului la locul de muncă și faptul că persoana în cauză a fost instruită cu privire la obligativitatea respectării măsurilor de prevenire a riscului epidemiologic.

          În cadrul adeverinței eliberate de angajator trebuie inclus în mod obligatoriu și Declarația persoanei fizice – reprezentant legal cu următorul conținut: „Subsemnatul …, în calitate de angajator al …., cunosc prevederile art. 326 din Codul Penal cu privire la falsul în declarații și art. 352 din Codul Penal cu privire la zădărnicirea combaterii bolilor.”

– este permisă ieșirea, respectiv intrarea persoanelor care locuiesc în zona de carantină, dar care activează în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, situațiilor de urgență, asistenței și protecției sociale, serviciilor de utilitate publică, alimentare cu apă, energetic, comunicații, transporturilor, gospodăririi apelor, pentru situații excepționale care țin de menținerea serviciilor publice sau operaționale.

          Persoanele care se încadrează în această categorie vor prezenta autorităților adeverința de la locul de muncă, semnată și ștampilată de angajator, însoțită de legitimația de serviciu – acolo unde este aplicabil.

          Adeverința eliberată de către angajator, trebuie să specifice în clar următoarele aspecte: datele de contact și de identificare ale angajatorului, datele de contact și de identificare ale persoanei angajate/ salariat, itinerariul de deplasare al acesteia (domiciliul – locația în care acesta își desfășoară activitatea de lucru), necesitatea argumentată a prezenței angajatului la locul de muncă și faptul că persoana în cauză a fost instruită cu privire la obligativitatea respectării măsurilor de prevenire a riscului epidemiologic.

          În cadrul adeverinței eliberate de angajator trebuie inclus în mod obligatoriu și Declarația persoanei fizice – reprezentant legal cu următorul conținut: „Subsemnatul …, în calitate de angajator al …., cunosc prevederile art. 326 din Codul Penal cu privire la falsul în declarații și art. 352 din Codul Penal cu privire la zădărnicirea combaterii bolilor.”

– este permisă ieșirea și intrarea în zona de carantină, exclusiv între locuință și locul de muncă, pentru persoanele care locuiesc în zona de carantină  și au calitatea de angajați ai instanțelor judecătorești din circumscripția Curții de Apel Suceava și ai Parchetelor din circumscripția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, cu sediul în afara zonei de carantină, pentru asigurarea activităților de judecată, respectiv de urmărire penală și supraveghere a acesteia, inclusiv pentru funcțiile de conducere ale acestor instituții, în regim de urgență.

          Pentru verificarea motivului deplasării va fi prezentată legitimația de serviciu și adeverință semnată și ștampilată de Președintele instanței de judecată.

– este permisă intrarea și ieșirea din zona de carantină și pentru ceilalți participanți la actul de justiție  (justițiabili, reprezentanții acestora, martori, experți, interpreți etc.) pentru cauzele de urgență care se soluționează în perioada stării de urgență.

          Pentru verificarea motivului deplasării va fi prezentată citația emisă de instanță, împuternicire/ delegație avocațială însoțite de o declarație pe propria răspundere privind justificarea deplasării.

– Persoanele din zona de carantină sau din zona de protecție care necesită asistență medicală de urgență în situații speciale (ex: transfer inter-clinic, chimioterapie, radioterapie, tratament întreținere după chimioterapie/radioterapie, programe naționale de sănătate etc.) în centre medicale/unități spitalicești situate în afara zonei de carantină și a județului Suceava, se pot deplasa conform programării, în intervalul orar 06:00 – 22.00.

          Acestea vor prezenta documente medicale justificative, dovada programării, pentru data în care efectuează deplasarea și declarație pe proprie răspundere în care se va preciza traseul deplasării, mijlocul de transport și datele de identificare ale însoțitorului.

          De asemenea acestea se vor deplasa numai cu mijloace de transport proprietate personală a acestora sau a însoțitorului/conducătorului auto.


Intră acum și în grupul de