Ioan Stan: Pentru a abate privirea de la alte cazuri din țară, s-a găsit o victimă- Suceava. M-a mirat gestul președintelui Iohannis de a retrage medalia Spitalului Județean și de a izola Suceava//VIDEO


Intră acum și în grupul de

Președintele organizației județene PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat, vineri, la Subiectul Zilei de la News Bucovina că dezaprobă blamarea județului Suceava în contextul epidemiei cu noul coronavirus apreciind că în județul Suceava situația nu este cu mult diferită de ceea ce se întâmplă în alte județe.

El a spus că a fost neplăcut surprins de declarațiile președintelui Klaus Iohannis referitoare la Suceava.

„M-a mirat gestul dumnealui în condițiile în care se așteptau alte măsuri și nu retragerea unei medalii sau introducerea municipiului Suceava în carantină, urmând să fie izolat întreg județul, după sursele de la București”, a spus Ioan Stan.

Senatorul Ioan Stan a arătat că dezaprobă și gestul celui care conduce județul Neamț care a cerut ca localitățile limitrofe județului Suceava să intre în carantină.

Ioan Stan a mai spus că acum președintele Klaus Iohannis le promite medicilor câte 500 de euro în plus la salariu, dar că era mai bine să fi alocat fonduri pentru materiale de protecție când a început lupta cu acest nou coronavirus că se pare că această luptă este pierdută și speră să nu se piardă bătălia.

„Nu sunt de acord cu izolarea. Este o măsură prea aspră. Nu sunt de acord cu denigrarea județului, pentru că avem colegi care denigrează sucevenii spunând că sunt hoți și vandali în condițiile în care sucevenii sunt renumiți pentru ospitalitate, pentru muncă și aportul pe care și-l aduc la dezvoltarea țării”, a spus Ioan Stan.

Liderul PSD Suceava a menționat că în fiecare zi ține legătura cu primarii sau președinții de organizații și că știe situația din județ.

„Sunt cazuri izolate ca și în alte județe. Probabil, pentru a abate privirea de la alte cazuri din țară, s-a găsit o victimă: Suceava. La Spitalul din Suceava s-a întâmplat acest lucru, dar avem timp, au timp organele abilitate să ia toate măsurile, dar acum trebuie să găsim soluții”, a spus Ioan Stan.

El a arătat că se aștepta ca în ședința de guvern să fie aprobată rectificarea bugetară pentru că e nevoie de sume de bani în județe pentru achiziția de materiale de protecție pentru personalul medical și că trebuie să se asigure medicația necesară tratamentului pentru Covid 19.

Ioan Stan a mai spus că inclusiv preluarea conducerii SJU Suceava de o echipă militară nu i se pare normală.

El a a apreciat că poate că echipa managerială nu a făcut față, dar că situația era alta dacă guvernul lua măsuri din timp.

Mai mult, Ioan Stan a arătat că în localitățile din județ sunt rare cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus și că nu se impunea măsura izolării.


Intră acum și în grupul de