Intră acum și în grupul de
Președintele organizației municipale PSD Suceava, consilierul județean Dan Ioan Cușnir, a declarat, vineri, la Subiectul Zilei de la News Bucovina că este pentru prima dată în ultimii 30 de ani că am observat o unitate a majorității factorilor politici referitoare la lupta autorităților decidente de a nu transforma SJU Suceava în spital Covid.
El a arătat că specialiști, partide politice, societatea civilă, a cerut cu argumene ca SJU Suceava să nu fie transformat în spital Covid, dar că din păcate, ceea ce vrea județul nu contează, ci contează ce vor să facă „împărații de la București”.
„Se spune că măsura cu carantinarea trebuia luată pentru nu a se răspândi acest focar în afara zonei”, a spus Cușnir.
El a mai arătat că s-a interesat ceea ce se întâmplă în alte țări, iar de exemplu, în Franța toate spitalele au secții Covid, dar în restul spitalului se tratează celelalalte afecțiuni.
„În toată lumea se construiesc spitale de campanie pentru tratarea Covid și doar în România se încăpățânează să transforme spitale județene în spitale Covid”, a spus Cușnir.
El a arătat că s-a decis să fie duși pacienții la alte spitale, Rădăuți, Fălticeni sau Iași ceea ce reduce șansele pacienților din Suceava.
„În cazul unui infarct, la SJU Suceava se pot monta stenturi. La Rădăuți, nu. În cazul unui atac cerebral la Suceava se poate face tromboliză, la Rădăuți nu. La Suceava sunt două RMN, sunt două Computer Tomograf, iar Rădăuți are un singur CT și acela reparat. Ții două RMN și două CT ca să folosești unul singur din Rădăuți? Femeile gravide trebuie să nască și vor fi și sarcini cu probleme”, a spus Cușnir.
El a arătat că nu înțelege de ce se refuză deschiderea noului Spital Municipal Fălticeni și Centrul Economic Bucovina poate fi facil transformat în spital de campanie pentru Covid pentru județele Suceava și Botoșani mai ales că acolo pot ateriza elicoptere și avioane pentru cazuri de urgență.
„Acestea sunt măsurile cerute de specialiști. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, continuă cu soluția de a transforma spitale județene în spitale Covid. S-ar putea să aibă dreptate, dar dacă nu va avea dreptate și după această criză se va dovedi că în județul Suceava au murit mai mulți pacienți non-covid decât cei covid, ar trebui să li se facă dosare penale”, a spus Cușnir.
El a mai spus că responsabilii guvernamentali ar trebui să răspundă câte ventilatoare s-au cumpărat în România din ianuarie, când se știa că vine criza și până acum și câte teste s-au cumpărat în România din ianuarie și până acum.
„În România a fost testată 0,1 la sută din populație, un om dintr-o mie, iar la Suceava ministrul Sănătății ne spune cu nonșalanță că sunt, potrivit statisticilor, o mie de persoane se plimbă pe stradă și cu toate astea nu se face testare în masă”, a spus Cușnir.
El a mai declarat că sucevenii vor să audă de la autorități că s-a făcut ce trebuie și nu că o să se facă.
Cușnir a ținut să sublinize că acum se vede rezultatul eșecului a 30 de ani politici publice în România mai ales că s-a observat că mediul privat și mediul asociativ s-a mobilizat și a făcut mai mult decât administrația publică.
Dan Ioan Cușnir a amintit că pentru prima dată președintele Klaus Iohannis a spus că vor urma două săptămâni foarte complicate pentru Suceava și că în aceste condiții e nevoie să fie luate măsuri de urgență, de deschidere urgentă a Spitalului Fălticeni și amenajarea unui spital de campanie în zona Centrului Economic Bucovina.
Intră acum și în grupul de