Intră acum și în grupul de
Un bărbat s-a ales cu mandibula ruptă, după ce a primit un pumn de la un şofer. Potrivit IPJ Suceava, miercuri, la ora 22.45 pe strada 2 Grăniceri din municipiul Fălticeni, V. MIHĂIŢĂ, de 18 ani din localitate, în timp ce conducea o autoutilitară, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi şi a lovit un autoturism, ce era condus de către R. Vlad, din municipiul Fălticeni, iar în urma tamponării s-a iscat un scandal, fiind implicate mai multe persoane.
La faţa locului s-au deplasat echipajul de poliţie rutieră şi patrula de siguranţă publică, care au constatat că în scandal s-au implicat mai multe persoane, rude şi prieteni ai celor implicaţi în tamponare. În timp ce poliţiştii încercau să aplaneze scandalul, V. Mihăiţă i-a lovit cu pumnul în zona feţei pe L. Bogdan, de 27 ani şi Ş. Petru, de 21 ani, ambii din localitate.
L. Bogdan a fost transportat la Spitalul Municipal Fălticeni, iar apoi la Spitalul Judeţean Suceava, unde i s-a stabilit diagnosticul „fractura de mandibula”, fără a rămâne internat, fiind necesare pentru vindecare peste 10 zile.
Ş. Petru a înaintat plângere solicitând a se efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „lovire sau alte violenţe” faţă de V. Mihăiţă, urmând să anexeze certificatul medico-legal. Poliţiştii fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de „ultraj contra bunelor moravuri” şi „tulburarea liniştii publice” faţă de cel în cauză.
Intră acum și în grupul de