Intră acum și în grupul de
Managerul Spitalului orăşenesc Gura Humorului, Cornel Vieru, a declarat, luni, pentru NewsBucovina, că până în prezent în rândul personalului medical şi auxiliar al unităţii nu sunt înregistrate cazuri de infectare cu noul coronavirus subliniind că la fiecare intrare în tură se face triajul epidemiologic prin examen clinic.
Vieru a spus că personalul spitalului ar urma să fie testat pentru COVID-19, fiind înaintată la DSP Suceava o situaţie privind numărul angajaţilor atât din sectorul medical, cât şi din sectorul administrativ -TESA, care însumează 150 de persoane, din care 22 de medici, 80 asistenţi medicali, 9 angajaţi TESA, 2 muncitori şi 37 de infirmiere şi îngrijitoare.
Întrebat dacă spitalul are stocuri de dezinfectanţi şi de materiale de protecţie pentru personal, managerul unităţii a declarat că ceea ce există în prezent ar ajunge doar pe trei-patru zile în condiţiile în care se consumă foarte mult şi sunt greu de găsit pe piaţă, precizând că doi angajaţi ai Serviciului Achiziţii al spitalului caută zilnic, pe SICAP sau on line, oferte pentru aceste produse, astfel încât să se poată completa stocurile.
El a spus că sunt dificultăţi şi în achiziţia dezinfectanţilor pentru mâini, întrucât sunt greu de găsit, iar preţurile au crescut foarte mult.
Managerul Spitalului orăşenesc Gura Humorului a mai spus toate cazurile suspecte de SARS-CoV2 sunt direcţionate către spitalul din Suceava.
Vieru a menţionat că numărul de naşteri naturale înregistrate la spitalul humorean a crescut foarte mult în ultima perioadă, precizând însă că aici nu pot fi efectuate intervenţii cezariene, deoarece medicul anestezist al unităţii a plecat la spitalul din Suceava.
El a menţionat că în cazurile în care sunt recomandate intervenţii cezariene, gravidele sunt direcţionate către maternităţile din Rădăuţi şi Fălticeni.
(LB)
Intră acum și în grupul de