Generalul Paul Oprea: Mai avem mult de muncă până se va reveni la normal la Spitalul Județean Suceava


Intră acum și în grupul de

Comandantul medical al Sucevei, general-maior Paul Oprea, continuă planul clar, simplu și concret de revenire la normal a activității Spitalului Județean de Urgență Suceava pe care l-a anunțat după preluarea acestei misiuni.

Generalul chirurg Paul Oprea a declarat pentru News Bucovina că de marți așteaptă rapoartele angajaților unității spitalicești sucevene care vor solicita să nu fie carantinate instituțional, caz în care acestea ar urma ori să intre în șomaj tehnic, ori să iasă la pensie, ori să li se întrerupă contractul cu spitalul.

„Fiecare are dreptul să aleagă ce vrea”, a declarat generalul Oprea.

El nu a exclus să fie câțiva angajați ai SJU Suceava care să refuze carantinarea instituționalizată.

„Noi avem mult de muncă până se va reveni la normal”, a mai spus comandantul medical al Sucevei.

El a mai declarat că nu a crescut adresabilitatea la SJU Suceava după închiderea spitalelor din Câmpulung Moldovenesc și, parțial, Fălticeni.

Reamintim că general Paul Oprea a anunțat că a suspendat concediile de odihnă și concediile fără plată pentru personalul SJU Suceava și că se apropie de final perioada de autoizolare pentru o parte din personal urmând să fie făcute teste pentru întreg personalul, iar cel care nu are infecție cu noul coronavirus va fi cazat și hrănit în căminele USV.

De acolo personalul va fi transportat cu mijloace de transport și nu va avea contact cu populația citadină și nici nu va intra în contact cu familiile pentru evitarea contaminării.

„Această izolare a fost înțeleasă destul de greu de personal. E vorba de educație profesională pe care ar trebui să o facem pentru a face față încercărilor teribile din epidemii, pandemii și așa mai departe”, spunea sâmbătă comandantul medical al Sucevei.

Pentru ca perimetrul Spitalului Județean Suceava să fie mai sigur, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis impunerea unor restricții de circulație rutieră și pietonală în zonă.

Generalul Paul Oprea a mai arătat că pentru atingerea obiectivului propus trebuie disciplină, activitate planificată,  coordonată, iar fiecare să fie conștient de rolul lui și ce are de făcut.


Intră acum și în grupul de