Primul TIR cu echipamente medicale vitale din vânzarea metrului de autostradă a fost livrat către Spitalul Județean Suceava. Ștefan Mandachi: Am livrat azi concentratoare de oxigen, un ventilator non invaziv și combinezoane sterilizabile, capișoane, cizme de protecție sau viziere.


Intră acum și în grupul de

Primul TIR cu echipamente medicale vitale din  fondurile obținute prin vânzarea metrului de autostradă al lui Ștefan Mandachi a fost livrat  Spitalului Județean Suceava.

Ștefan Mandachi a anunțat că prin donațiile făcute au fost achiziționate concentratoare de oxigen, dar și un ventilator non invaziv.

Celelalte ventilatoare digitale cu funcție de intubare vor ajunge la finalul lunii mai.

„ Da, viețile se salvează și cu bani. Echipamentele vitale nu se cumpără cu vânt sau cu aer, ci cu donații. (Pe unii îi dor ochii când citesc, dar cumpărăm cu … bani). Donați în continuare pe www.1cm.ro”, transmite Mandachi.

El a mai spus că s-au livrat sâmbătă și combinezoane sterilizabile, capișoane, cizme protecție, viziere.

„Am negociat la sânge totul! Sunt mândru de toată echipa!”, a spus antreprenorul sucevean.

El a mulțumit tuturor celor care se implică și a menționat că a fost ajutat foarte mult  și de Gabriel care împreună cu Lucian Bentu au livrat foarte repede concentratoarele de oxigen.

„Cpap24 au donat și o sumă mare 5000 euro. Dl. Mitric a adus un camion întreg (gratuit) și a donat și el 5000 euro. Haideți să ajungem la 1 milion de euro. Deci sunt antreprenori cu suflet în Suceava. Suntem foarte foarte aproape. Am ajuns la 910.000 euro. Suntem atâția Suceveni și n-am ajuns încă la un milion???” , a transmis Mandachi.

Reamintim că Ștefan Mandachi și-a donat metrul de autostradă către Crucea Roșie Suceava, iar banii obținuți din vânzarea celor 300.000 de centimetri pătrați vor ajunge la Crucea Roșie Suceava care achiziționează materiale necesare Spitalului Județean de Urgență Suceava.

În județul Suceava se înregistrează cel mai mare cazuri confirmate de infectări cu noul coronavirus din țară.


Intră acum și în grupul de