Cinci proiecte de peste 28 milioane de euro vor schimba faţa Sucevei


Intră acum și în grupul de

Un număr de cinci proiecte de dezvoltare urbană în valoare totală de 28,8 milioane de euro, din care 23,4 milioane de euro valoare eligibilă, au fost depuse luni de către primarul Ion Lungu la ARDNE.

Proiectele prevăd reabilitarea zonei centrate a municipiului prin crearea de parcaje subterane, reabilitarea de străzi şi pietonal, totodată vor fi reabilitate principalele străzi din municipiu, modernizate parcuri, construite staţii modulare de transport public, va fi reabilitate iluminatul public pe artera principală a municipiului, vor fi instalate echipamente de supraveghere în vederea creşterii siguranţei şi prevenirea criminalităţii şi va fi construit un centru pentru susţinerea tradiţiilor bucovinene.

Lungu a spus că potrivit foii de parcurs stabilită cu reprezentanţii ARDNE, acest plan de dezvoltare urbană urmează să fie analizat şi aprobat în termen de 45 de zile astfel încât să fie efectuate ulterior proiectele tehnice, iar apoi licitaţiile pentru execuţie pentru ca din primăvara anului 2010 să înceapă lucrările.

Un număr de 13 municipii, printre care şi Suceava, desemnate de Guvern drept poli de dezvoltare urbană, vor fi finanţate cu prioritate prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 şi fonduri bugetare pentru dezvoltarea activităţilor economice şi diminuarea numărului de tineri care pleacă să lucreze în marile oraşe.


Intră acum și în grupul de